Savages: menage a trois in fum de marijuana

   Triplu castigator de Oscar pentru Midnight Express, Platoon si Born on Fourth of July, Oliver Stone si-a dedicat timpul si energia in ultimul deceniu mai degraba unor produse (documentare sau fictiuni) cu pronuntata tenta politica. Au facut exceptie biografia lui Alexander in 2004, un semi-esec la critica si public, imnul dedicat eroilor anonimi de la 11 septembrie din World Trade Center (2006) si o revenire lanceda a capitalistului Gordon Gekko in Wall Street: Money Never Sleeps. Era timpul ca Stone sa revina la cinema-ul agresiv, iar cu Savages regizorul new-yorkez face asta. Din nefericire insa pelicula adaptata dupa romanul lui Don Winslow, dincolo de cateva parti satisfacatoare, nu captiveaza cu adevarat.

   Prima treime are o nota salbatica, amestec de sexualitate si violenta intr-un univers cat de cat palpabil. Prima relatie introdusa – filmul functioneaza introducandu-si relatiile dintre personaje – este Chon (Taylor Kitsch) – O (Blake Lively). El e militarul marcat fizic si mental de razboaiele prin care a trecut. Ea, o fetita de Laguna Beach, California. Urmeaza relatia Ben (Aaron Johnson) – O, unde el e hippiotul cu multa scoala. Ben si Chon impart totul, inclusive pe O si o afacere banoasa cu marijuana. Ben e creierul, Chon e pumnul. Diametral opusi, perfecti impreuna. Totul functioneaza fara cusur pana in ziua cand in casuta lor de mail ajung mesajele cartelurilor mexicane. Benicio del Toro te baga in sperieti cu prezenta amenintatoare si gesturile demente. Blake Lively e responsabila cu orgasmele, del Toro cu decapitarile – cam asa functioneaza treaba.

   Pe cat de promitatoare e setarea povestii – mai putin voice over-ul lui O prelungit exagerat – pe atat de drastic aluneca lucrurile apoi. Aparitiile numelor mari (Salma Hayek in rolul Elenei, Regina cartelului Baja, si John Travolta in rolul agentului care joaca la toate capetele odata) coincid cu pierderea oricarei tensiuni a filmului. 

   Uitand de pe ce pozitii a pornit la drum Savages se inmoaie inexplicabil. O, rapita de un cartel mexican, e tratata ca o printesa. La un moment dat ajunge chiar sa serveasca o cina de lux alaturi de Madrina (Nasa). Toate eforturile baietilor – Ben&Chon incearca de la inginerii financiare la misiuni de commando – isi pierd din miza. Undeva spre final Oliver Stone ne arata un filmulet de pe telefon lui O ca sa ne convinga ca viata nu i-a fost de fapt asa usoara. E tardiv si de pomana pentru ca pe alocuri Savages a alunecat intr-un amuzament relaxat. 

   Pelicula ofera initial un parfum geopolitic si economic autentic: cartelurile mexicane chiar preseaza spre nord, razboaiele lor sangeroase terorizeaza Mexicul, iar coruptia e in floare la cel mai inalt nivel. Mesajul implicit e pro legalizare. Apoi insa totul se rastoarna. Tartorul sef e bland, matern si afectuos. In putinele sale pusee nervoase nu e luat in serios. Cartelul si industria drogurilor sunt partial spalate.

   Finalul cu reluare si in cheie western candideaza de pe acum la titlul de cel mai prost final al unui film pe 2012.  Se face vinovat de duplicitate si lasitate, inlocuind orice urma de tragic (O parca venea de la Ofelia, nu?) cu o realitate paralela venita de nicaieri. Sunt multe filme de la care ies din sala zicand: atat au vrut, atat au facut. Si merg mai departe. Savages nu e genul asta. Lasa urme pe retina si cortex, e un Stone, dar te face sa si  ridici din umeri. Cum naiba sa vrei atat de mult, dar sa-ti iasa asa putin? 

   Verdict: 2/5, modest

   Pentru: viciosi cu pretentii moderate