Prima gală organizată fără ilustrul actor
Ion Caramitru s-a bazat pe un concept realizat de regizorul
Radu Afrim, menit să ofere o privire spre viitor și să aducă în atenția publicului artiști tineri. De altfel, și cuplul de prezentatori a fost unul din noul val de actori:
Raluca Aprodu și Emilian Oprea.
În acest context, premiul pentru cel mai bun spectacol a fost adjudecat de „Plugarul şi Moartea” de Johannes von Tepl, dramatizarea și regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.
La categoria Cea mai bună regie a fost distins Horia Suru, pentru integrala „Trilogia Minelor” de Csaba Székely, Teatrul Dramaturgilor Români, București. Iar premiul pentru Cea mai bună scenografie i-a revenit lui Cosmin Florea, pentru spectacolul „Trei piese triste”, scenariul și regia Radu Afrim, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Lorand Vata pentru rolul Lopahin Iermolai Alexeevici din spectacolul „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Yuri Kordonsky, Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Iar Cea mai bună actriță în rol principal a fost desemnată Nicoleta Lefter, pentru prestația sa ca Svetlana Allilueva în spectacolul „Aici Moscova” de Iulia Pospelova, regia Catinca Drăgănescu, unteatru Bucureşti.
Trofeele pentru
cele mai bune roluri secundare au fost adjudecate de
Csaba László, pentru rolul Zita Szilveszter din spectacolul „Grand Hotel Pasărea Retro”, textul și regia Radu Afrim, montat la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”; și de
Gabriela Popescu pentru rolul Fraulein Schneider din spectacolul „Cabaret”, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu, Teatrul Odeon Bucureşti.
Numele lui
Răzvan Mazilu a fost strigat și pentru premiere, acest primind Premiul pentru dezvoltarea spectacolului de Musical în România. În timp ce tânăra
Oana Jipa a urcat emoționată pe scenă pentru a-și ridica trofeul pentru Debut, pentru rolul Connie din spectacolul „Efecte secundare” de Lucy Prebble, regia Vlad Bălan, unteatru Bucureşti.
Premiul pentru întreaga activitate a fost acordat artiștilor
Virgil Ogășanu, cel mai longeviv actor al Teatrului Bulandra, și
Dana Dogaru, cunoscută, printre altele, pentru rolurile din „Moartea Domnului Lăzărescu” sau „Sieranevada”.
Pentru activitatea de scenograf a fost premiată Adriana Grand, laureată a altor trei Premii UNITER pentru scenografie (în 1990, 1994 și 2002). Iar pentru cea de regizor, in memoriam, Andrei Belgrader, care a activat pe Broadway și a predat la prestigiosul Juilliard.
Cum era de așteptat și cum, de altfel, a fost și anunțat,
Premiul de Excelență i-a revenit în memoriam lui
Ion Caramitru, fost director al Teatrului Național București și fondator al UNITER. Acesta a fost omagiat chiar în deschiderea galei, printr-un discurs al actorului
Marcel Iureș, dar și în discursurile altor participanți.
Iată și lista completă a premianților din 2022:
• Premiul de Excelență – In memoriam Ion Caramitru
• Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar – Csaba Laszlo, pentru rolul Zita Szilveszter din spectacolul „Grand Hotel Pasărea Retro”, textul și regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”
• Premiul pentru dezvoltarea spectacolului de Musical în România – Răzvan Mazilu
• Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar – Gabriela Popescu, pentru rolul Fraulein Schneider din spectacolul „Cabaret”, libretul de Joe Masteroff, după piesa lui John Van Druten și povestirile lui Christopher Isherwood, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu, Teatrul Odeon Bucureşti
• Premiul pentru rolul educativ al proiectului de teatru și muzică CLASIC E FANTASTIC – copilăria marilor muzicieni
• Premiul pentru întreaga activitate actor – Virgil Ogășanu
• Premiul pentru creativitatea video design-ului și mapping-ului în spectacolul „Plugarul și Moartea”, dramatizarea și regia Silviu Purcărete, de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași – Andrei Cozlac
• Premiul pentru întreaga activitate scenografie – Adriana Grand
• Premiul pentru cea mai bună scenografie – Cosmin Florea pentru scenografia spectacolului „Trei piese triste”, după Maurice Maeterlinck, scenariul și regia Radu Afrim, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
• Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – Lorand Vata, pentru rolul Lopahin Iermolai Alexeevici din spectacolul „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Yuri Kordonsky, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
• Premiul pentru critică de teatru – Călin Ciobotari
• Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal – Nicoleta Lefter, pentru rolul Svetlana Allilueva din spectacolul „Aici Moscova” de Iulia Pospelova, regia Catinca Drăgănescu, unteatru Bucureşti
• Premiul pentru întreaga activitate actriță – Dana Dogaru
• Premiul pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2021, program derulat sub egida Casei Regale a României – Oana Hodade, pentru piesa „Scene din viața familiei Stuck”
• Premiul pentru întreaga activitate regie – In memoriam Andrei Belgrader
• Premiul pentru Cel mai bun debut – Oana Jipa, pentru rolul Connie din spectacolul „Efecte secundare” de Lucy Prebble, regia Vlad Bălan, unteatru Bucureşti
• Premiul pentru susținerea constantă a tinerilor regizori prin proiectul COMEDIA ȚINE LA TINEri de la Sala Nouă a Teatrului de Comedie București
• Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV / Teleplay – ZIUA Z de Ionuț Sociu, regia Bobi Pricop, Teatrul de Stat Constanţa
• Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic – „Un secol de teatru românesc la Chişinău – Revanşa memoriei interzise”, scenariul Mariana Onceanu, adaptarea radiofonică Magda Duţu, regia artistică Petru Hadârcă, Societatea Română de Radiodifuziune
• Premiul pentru valoarea proiectului original HEKTOMERON inițiat de Vlad Drăgulescu la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova
• Premiul British Council a fost acordat de ANDREW GLASS, directorul Consiliului Britanic proiectului Cultură’n Șură pentru promovarea accesului la cultură în mediul rural
• Premiul pentru cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”) – Horia Suru, pentru regia integralei „Trilogia Minelor” de Csaba Székely, Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti
• Premiul pentru cel mai bun spectacol – „Plugarul şi Moartea” de Johannes von Tepl, dramatizarea și regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi