marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Dame Joan Collins, incredibilă la vârsta de 89 de ani! Și are și un soț cu 32 de ani mai tânăr!

Celebra actriță din „Dinastia“ arată fabulos și în pragul celor nouă decenii de viață.

Dame Joan Collins, incredibilă la vârsta de 89 de ani! Și are și un soț cu 32 de ani mai tânăr!
Încă îi place să fie cochetă, să poarte pălării, să-și etaleze bijuteriile, mai ales pe cele de colecție, și să se fardeze – creionul dermatograf făcând parte din viața ei de zi cu zi.
 
Și are sau nu 89 de ani? Poate că în buletin a bifat această vârstă - pe 23 aprilie -  și mai are un pic și bate 90, dar această femeie, atât de elegantă, de fină și aristocrată, de veselă și de vivace își sfidează cu grație vârsta.
 
De ani buni, Joan Collins pare să fi dat ceasul înapoi, căci trecerea timpului pare să nu mai lase urme pe chipul ei, atât de cunoscut publicului din serialul „Dinastia“. Un secret al longevității și al poftei de-a trăi este chiar la brațul ei, Percy Gibson (57), cel de-al cincilea soț al său, mai tânăr decât ea cu 32 de ani! Dar și stilul de viață de adevărată lady răsfățată – că doar grijile îi sunt ținute departe de cele 36 de milioane de lire sterline din conturi.

 
Așa se face că, la vârsta la care alte femei sunt bunici sau chiar străbunici și și-au luat demult gândul de la petreceri și deplasări solicitante, Joan Collins continuă să facă vizite, să meargă la emisiuni de televiziune, să aibă o agendă socială onorabil de încărcată și chiar să se bucure de o mini-vacanță pe iaht, pe Riviera franceză sau italiană.


 
Deunăzi, a fost și răsfățata unui pictorial pentru coperta revistei „Saga“, pentru care și-a scos din nou arsenalul de seducție la înaintare: ținute rafinate, o pălărie cu boruri largi, machiajul signature și acea priveliște imbatabilă cu vedere la Saint-Tropez, de unde își salută toată vara fanii.
 
FOTO: Instagram

Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies