Filmul regizoarei Irina Murgeanu Grigore pune pe tapet unele cele mai sensibile probleme ale epocii contemporane: interacțiunea dintre părinți și copii și timpul petrecut în familie.
Într-o lume în care părinții nu mai petrec suficient timp alături de copii, aceștia vor face orice să recâștige acest lucru prețios.
Cinci prieteni curajoși, Maria (Sophia Jambori), Ioana (Maya-Maria Stanciu), Mihai (David Hrițcu), Radu (Tudor Moșul) și Andrei (Cristi Gurlui), vor porni într-o aventură plină de farmec și magie, în care, alături de noii lor amici dintr-o lume fantastică din trecut, Ain și Ara, vor reuși cu inteligență să își atingă țelul: acela de a opri un magnat malefic, care îi obligă pe părinții lor să lucreze zi și noapte.
Din distribuție mai fac parte: Virginia Rogin, Constantin Cotimanis, Gabriel Spahiu, Nuami Dinescu, Mirela Zeța, Cosmin Seleși, Mihai Marinescu.
Filmul regizoarei Irina Murgeanu Grigore se dorește a fi primul film modern românesc de aventură, plin de fantezie, umor și mister destinat atât celor mici, cât și celor mari. „Pentru asta, Hai hui în timp” beneficiază de cea mai nouă tehnologie în domeniu, având cele mai multe efecte speciale realizate pentru un lungmetraj în cinematografia românească.
Filmul „Hai hui în timp” (2022) este difuzat la Pro Cinema sâmbătă seara de la ora 20:30 și, în reluare, de la ora 01:00 și duminică de la ora 07:30.
Hollywoodul trece printr-o revoluție tăcută, iar noii regizori nu mai vor să fie „următorii Nolan” sau „următorii Villeneuve”. Cu estetici radicale, obsesii vizuale și o libertate pe care vechea gardă nu și-a permis-o, această generație schimbă felul în care arată, se simte și se consumă cinema-ul.