Încă de la începutul domniei sale, fosta suverană a Marii Britanii a încercat să țină pasul cu modernitatea, chiar dacă afișa un look clasic și o atitudine conservatoire.
Ceremonia a avut loc la Westminster Abbey şi a fost condusă de Geoffrey Fisher, Arhiepiscop de Canterbury. La 27 de ani, Elisabeta devenea cel de-al 38-lea monarh încoronat în această catedrală.
Ceremonia de încoronare a avut loc în faţa a peste 7.000 de invitaţi, inclusiv prim-miniştri şi şefi de state din Commonwealth, şi a milioane de oameni care au ascultat la radio sau au privit la televizor pentru prima dată o transmisiune făcută în direct a unui astfel de eveniment. Însă, în era de dinaintea comunicaţiilor prin satelit sau a înregistrărilor, alte milioane de spectatori din America de Nord au avut de aşteptat câteva ore până au reuşit să vadă ceremonia. Prima ceremonie care a fost transmisă în direct la radio a fost cea a regelui George al VI-lea în 1937.
Primul ministru de la acea vreme, venerabilul Sir Winston Churchill, dar şi alţi oameni politici, s-au numărat printre cei care s-au opus transmiterii în direct la televizor a ceremoniei din interiorul Catedralei, văzând acest fapt ca pe o intruziune a tehnologiei într-un moment sacru, ceremonia de încoronare fiind bogată în semnificaţii religioase şi asociaţii istorice vechi de sute de ani. Ultimul cuvânt l-a avut tânăra regină, care a decis transmisiunea în direct a întregului eveniment. Singurul moment care nu a fost televizat a fost acela al ungerii sfinte cu mir.
Pentru ziua ceremoniei de încoronare, care a costat 4 milioane de dolari, au fost necesare 16 luni de pregătiri, prima întâlnire a Comisiei de încoronare având loc în aprilie 1952, sub președinția soțului reginei, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. În ciuda morții Reginei Maria, bunica Elisabetei, care a avut loc pe 24 martie, evenimentul a continuat conform planului, la cererea Mariei însăși, care în testamentul ei și-a exprimat dorința ca moartea ei să nu modifice planurile pentru încoronare.
Norman Hartnell a fost însărcinat de regină să confecționeze rochiile tuturor membrilor familiei regale și, în special, rochia Elizabeth însăși, care a fost în cele din urmă aleasă dintre nouă variante posibile în urma diferitelor interviuri personale între designer și Elizabeth. Rezultatul a fost o rochie albă de mătase , brodată cu stemele florale ale diferitelor națiuni ale Commonwealth-ului vremii: trandafirul Tudor al Angliei , ciulinul scoțian , prazul galez , trifoiul irlandez , salcâmul australian , frunza de arțar canadian , ferigă din Noua Zeelandă , protea sud-africană , două flori de lotus pentru India și Ceylon și în cele din urmă grâu , bumbac și iută pentru Pakistan . În plus, un trifoi cu patru foi a fost, de asemenea, brodat pe partea stângă, unde mâna Elisabetei se va odihni în timpul ceremoniei.