marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

"Mi-as fi vandut masina pentru acest rol". Cati bani a primit Jonah Hill pentru rolul din The Wolf of Wall Street, care i-a adus a doua nominalizare la Oscar

Jonah Hill a declarat ca isi dorea atat de mult sa lucreze cu idolul sau, Martin Scorsese, incat a acceptat si o suma modica. Astfel, actorul de 30 de ani, nominalizat a doua oara la Oscar, a primit doar 60.000 de dolari pentru rolul din The Wolf of Wall Street.

Mi-as fi vandut masina pentru acest rol . Cati bani a primit Jonah Hill pentru rolul din The Wolf of Wall Street, care i-a adus a doua nominalizare la Oscar

Hill a acceptat un salariu minim pentru rolul din The Wolf of Wall-Street, pentru care a filmat aproape 7 luni. Invitat in emisiunea lui Howard Stern, starul a declarat ca nu il intereseaza banii atunci cand accepta un rol, mai ales ca recompensa cea mai mare pentru el a fost sa lucreze alaturi de DiCaprio si Scorsese.

 

 

 

 


"Mi-au dat cat de putini bani se putea, asta a fost oferta lor. Le-am zis ca semnez pe loc. Voiam sa  semnez cat mai repede, ca sa nu cumva sa se razgandeasca. Chiar nu contau banii. Eu vreau bani cat sa imi pot plati chiria si poate mai tarziu sa imi pot sustine familia, poate o sa am copii. Am fost platit cat de putin se putea conform SAG, deci cam 60.000 de $. Dar sincer, mi-as fi vandut masina ca sa pot lucra cu Martin Scorsese. As face-o din nou intr-o secunda." a spus acesta, conform Daily Mail.

 

Rolul lui Donnie Azoff, partnereul lui Jordan Belfort in film, i-a adus a doua nominalizare la Oscar lui Jonah Hill. Acum doi ani, primea prima nominalizare tot pentru rol secundar, in Moneyball, unde a stralucit alaturi de Brad Pitt. "Sincer, nu pot sa va spun cat de fericit sunt. Am facut parte dintr-un film regizat de Martin Scorsese si am primit si nominalizare la Oscar." a declarat Hill.
 

Jonah Hill a trecut cu brio de la comedii usoare ca Get Him To The Greek, Forgetting Sarah Marshall, Knocked Up si Superbad la filme care i-au pus in valoare calitatile actoricesti si de comediant. Moneyball si The Wolf of Wall Street i-au adus doua nominalizari la oscar, ambele pentru rol secundar.  Anul acesta se lupta pentru Oscar cu nume sonore ca Bradley Cooper ("American Hustle"), Michael Fassbender ("12 Years a Slave"), Jared Leto ("Dallas Buyers Club") si Barkhad Abdi ("Captain Phillips).

 



In ciuda controverselor cauzate de scenele de sex, droguri si opulenta, The Wolf of Wall Street s-a dovedit un real succes pentru Scorsese, care la 71 de ani, a realizat poate cel mai indraznet film al sau. Leonardo DiCaprio a primit un nou Glob de Aur, inca o nominalizare la Oscar, iar pelicula se afla in competitie si la categoria Best Picture, cu 5 nominalizari in total.

 


 


Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies