L-ați văzut de multe ori în filme de aventuri sau SF, dar acum apare în rolul unui om al legii.
Poate una dintre cele mai recognoscibile figuri ale micului ecran, Kevin Sorbo nu mai îmbracă, de data aceasta, nici costumul din piele al magnificului Hercules, rol în care s-a făcut remarcat în nenumărate sezoane ale serialului omonim, nici combinezonul căpitanului Dylan Hunt de pe nava spațială Andromeda, din serialul SF cu același nume.
Acum, Kevin Sorbo este agentul
Nick Prescott, un șerif retras din activitate, care se vede nevoit să ia din nou arma în mână, într-un moment în care credea că viața lui s-a așezat, în sfârșit, în Dallas, alături de logodnica sa din FBI, Kate Jensen, și de fiica acesteia, Samantha, în vârstă de 12 ani.
El trebuie s-o apere pe iubita sa, a cărei mărturie poate atârna greu într-un proces împotriva unui dealer de droguri, Octavio Perez, ai cărui locotenenți tocmai i-a ucis pe cei doi martori care puteau să-l bage în pușcărie.
Nick trebuie să ia problema în propriile mâini, deoarece un trădător periculos se plimbă printre ei. De data aceasta, este ceva personal, iar Nick trebuie să facă tot ce-i stă în putință pentru a-și proteja familia. El este un singur om împotriva tuturor. Poate reuși să scape întreg?
Filmul „Praf și pulbere: Dreptate pe cont propriu“/„Walking Tall: Lone Justice“ (2007) este difuzat la Pro Cinema joi seară de la ora 20:30 și, în reluare, de la ora 00:45.