marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Marius Manole s-a rănit pe scenă, dar nu-și amână spectacolele

Un incident mai puțin obișnuit l-a făcut pe talentatul actor să ajungă pe mâna medicilor. Dar, chiar și cu piciorul bandajat, el continuă să joace.

Marius Manole s-a rănit pe scenă, dar nu-și amână spectacolele
Nimic nu anunța o seară tumultuoasă, atunci când Marius Manole a urcat pe scenă să-și susțină reprezentația din piesa „Repetiție pentru o lume mai bună”, în regia lui Radu Afrim. În timp ce-și spunea replica, actorul s-a accidentat la piciorul stâng și a ajuns de urgență la spital, unde a fost preluat rapid de medici.
 
„Spectacolul a fost dus la bun sfârșit. Am fost la Spitalul Universitar unde foarte repede m-au cusut și acum sunt în regulă cât de cât”, a explicat Marius Manole într-un mesaj postat imediat după intervenția medicală, în care apare cu piciorul cusut.

 

 
În ciuda accidentării sale, actorul a anunțat că nu va suspenda niciun spectacol din cele pe care le are în derulare, însă va fi nevoit să își adapteze toate mișcările de pe scenă.
 
La vederea celor întâmplate, colegii de breaslă l-au copleșit cu mesaje. Unul dintre cele mai viralizate a fost cel al actriței Oana Pellea: „Iubitule, te rog cu Cerul si Pământul, odihnește-te”. „Multă sănătate”, i-a transmis și Maia Morgenstern, în timp ce regizorul Radu Afrim a avut o intervenție demnă de toate aplauzele: „Dacă-l iubiți pe Marius Manole, convingeți-l să stea la pat măcar 3 săptămâni”.



 
„Dragii mei, vă mulțumesc pentru iubirea cu care m-ați înconjurat zilele astea. Chiar am avut nevoie, a fost un moment dificil, dar sperăm noi să treacă cu bine. Am ales să nu-mi amân spectacolele, pentru că cred că teatrul are o forță vindecătoare. (…) Vă aștept la teatru! Să avem grijă de noi, să fim sănătoși și să ne vedem cât mai des în sălile de teatru!”, a transmis Marius Manole, care a făcut roluri frumoase și în serialele „Vlad” și „Groapa”, difuzate la Pro TV și disponibile pe platforma VOYO.


FOTO: Instagram


Galerie foto

Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Din 14 septembrie, Adela Popescu revine în rol principal la Pro TV

Toamna aceasta, PRO TV și VOYO aduc pe micile ecrane un nou univers captivant prin serialul „Fără Urmă”, a cărui intrigă îi va prinde pe cei de acasă într-un joc al secretelor, poveștilor de iubire intense și răzbunării.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies