marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Prin ochii cinematografiei americane: 10 ani de la 11 septembrie 2001

Putin timp ne mai desparte de comemorarile atentatului de la World Trade Center, ziua care a schimbat lumea. Inclusiv lumea filmului. De la impulsuri imediate, motivate de soc si durere, la povesti emotionante sau analize reci, americanii au raspuns si cinematografic evenimentelor istoriei.

 

Modificari, rescrieri si amanari

Acestea au fost primele reactii din lumea filmului si televiziunii americane. Glumele legate de securitatea aeroporturilor din serialul Friends au fost rescrise, trailerul pentru Spider-man in care apareau imagini cu turnurile gemene a fost refacut, iar Collateral Damage programat sa fie lansat in 5 octombrie 2001 a fost amanat pana in februarie 2012. Arnold Schwarzenegger avea acolo de furca cu niste teroristi care vizau Los Angeles-ul. Multe proiecte cu si despre atentate teroriste au fost trecute in stand-by. America avea nevoie de timp ca sa-si revina.

 

 

De ce? De ce? De ce?

Intrebarilor insistente li s-au dat de la explicatii oficiale si pana la teorii conspirationiste. In goana sa dupa raspunsuri, America s-a intors cu ochii si spre sala de cinematograf acolo unde regizorul si producatorul Michael Moore a adus in 2004 un documentar incomod: Farenheit 911. Premiat in festivaluri peste tot in lume, de la New York la San Francisco si de la Sarajevo la Cannes, documentarul plaseaza atentantul de la 11 septembrie intr-un context politic, economic si militar dand nastere altor intrebari. Interesul enorm a facut ca filmul sa reuseasca incasari worldwide de peste 220 de milioane de dolari.

 

 

Primele imagini

Dupa ce o serie de producatori au decis sa stearga digital imaginile cu World Trade Center-ul din New York din filmele lor pentru a nu reaminti publicului clipele tragice traite recent, in 2005 Steven Spielberg a facut miscarea inversa si a dat nastere unor controverse. El a adaugat turnurile gemene in ultimul cadru al filmului sau Munich, iar criticii s-au grabit sa considere legaturile pe care regizorul incerca sa le faca intre atentatul de la Olimpiada din 1972 si cel de pe 11 septembrie. Spielberg a negat ca a avut in mintea o asemenea analogie.

 

 

America isi imbratiseaza eroii

In 2006 ies in cinematografe 2 filme importante care spun povesti din acea zi fatidica. World Trade Center al lui Oliver Stone cu Nicolas Cage in rolul principal este o oda dramatica inchinata salvatorilor care au ajuns la turnurile gemene cand acestea inca fumegau si care au fost prinsi intre daramaturi ore in sir. A doua pelicula, United 93 in regia lui Paul Greengrass, a fost primita cu cronici extrem de pozitive de critici si spune povestea zborului prabusit la Shanksville, Pennsylvania atunci cand pasagerii au decis sa nu-i lase pe teroristi sa-si duca planul la indeplinire.

 

 

2011. Transformers: Dark of the Moon

Poate vi se pare un nonsens sa faci o paralela intre ultima creatie Michael Bay, a treia parte a istoriei Autobotilor, si evenimentele triste petrecute in urma cu 10 ani, dar cativa critici de film de peste ocean au atras atentia asupra faptului ca batalia finala din film are cateva imagini care amintesc foarte bine de caderea zgarie norilor new yorkezi. Imaginile vorbesc de la sine. La 10 ani de la atentatul de la WTC, America a incorporat cumva experienta intr-un blockbuster cu final fericit. 


Modifică setările cookies