O scurta istorie a Hollywood-ului. Partea a 2-a: de la varsta de aur la primul colaps

5 mari:

MGM
Warner Bros. 
Paramount
20th Century Fox 
RKO

Si 3 mici:

Universal
Columbia
United Artist

   Aceasta e lista completa a dictaturii cinematografice incepute inca din perioada filmului mut, continuata cu aparitia lui The Jazz Singer in 1928 si incheiata spre finalul anilor ’60. Daca la inceputul Hollywood-ului capii studiourilor au fugit de monopolul lui Thomas Edison de pe Coasta de Est, ei bine,  n-a trecut mult si au ajuns si ei sa practice aceleasi strategii aducatoare de castiguri grase.

   Cateva exemple elocvente sunt politica de block-booking si star system-ul aplicat pentru tot ce insemna forta creatoare. Block-booking presupunea ca studiourile nu acceptau sa-si vanda filmele spre distributie cinematografica decat pe un an intreg in avans – plasand astfel pe langa cateva filme importante si cu buget mare si numeroase filme mediocre atat ca investitie financiara, cat si ca valoare artistica. Star system-ul se aplica deopotriva actorilor si regizorilor si presupunea un control aproape total asupra alegerilor cinematografice si uneori chiar si personale ale acestora. Producatorii studiourilor schimbau numele actorilor ca sa-i faca mai atractivi, le modificau biografiile, ii cosmetizau si ii “combinau” pentru ca sa creeze o frenezie mediatica. Apoi ii distribuiau in acele roluri pe care le alegeau tot ei. In privinta regizorilor, cu cateva exceptii notabile precum Alfred Hitchcock sau Orson Welles, ideea de film de autor era o utopie. Cinematografia ajunsese sa arate ca o linie de productie industriala, iar ceea ce iese pe o banda de productie nu poate fi o creatie artistica, ci doar un produs de serie.

   Sigur ca privind retrospectiv studiourile pot fi acuzate azi de cinimism, brutalitate si lipsa de viziune, dar nu trebuie sa uitam si filmele memorabile care au vazut lumina zilei si care au hranit imaginatia unor generatii: Vrajitorul din Oz, Pe Aripile Vantului, Casablanca, Unora le Place Jazz-ul, Rebel fara Cauza, Cantand in Ploaie, Sabrina, Aventurile lui Robin Hood, Mic Dejun la Tiffany si cate altele. 

   Totusi lucrurile aveau sa se schimbe dramatic. Nu rapid sau dintr-o data, ci lent, dar intr-o maniera ce avea sa zguduie din temelii Hollywood-ul. 

   Mai intai au fost problemele legale care s-au finalizat la Curtea Suprema de Justitie. Institutia a dat dreptate definitiv in 1949 unui procuror reprezentand Statele Unite impotriva Paramount si a tuturor celorlalte studiouri. Practicile neconcurentiale au fost excluse, iar studiourile s-au vazut nevoite sa renunte la multe din avantajele pe care si le creasera singure. Dar nu aceasta decizie judecatoreasca de una singura avea sa aduca finalul unei era la Hollywood. Mai degraba inventia televizorului si generatia baby boom gresit inteleasa de mintile de la Hollywood aveau sa dea adevarata lovitura.

   Televizorul a devenit rapid o optiune ieftina, la indemana si interesanta pentru familiile americane. Initial parea ca cinematograful si-a pierdut menirea, dar studiourile au contraatacat in forta. Au filmat in cinemascop, au adus pe ecrane din ce in ce mai mari filme epice, grandioase, cu un numar de personaje impresionant si cu figuratie bogata. Au inceput sa lucreze efecte speciale si povesti din alte lumi. Toate aceste lucruri erau imposibile la acel moment pentru televiziune. Oare astazi nu cumva batalia e aceeasi: plasme din ce in ce mai mari si Playstation-uri versus IMAX si sute de milioane de dolari in efecte speciale? 

   
   Daca la provocarea televiziunii lumea filmului a gasit raspunsuri variate, valul de copii facuti in America dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial i-a lasat pe mogulii hollywoodieni fara replica. Studiourile produceau filme pentru familia de conditie medie, cu casa si masina proprie, consumatoare de filme sigure si asezate, iar tinerii generatiei baby boom erau in cautare de altceva. Dornici sa se rupa de trecut, ei opteaza pentru muzica rock, dragoste libera, droguri usoare si miscari politice aprige. Industriile care au reactionat rapid (fashion, editoriala) au avut de castigat. Hollywood-ul e lent, iar filmele independente care ajung in cinematografe pe usa deschisa de decizia Curtii Supreme devin rapid hituri populare.

   Asa ca la finalul anilor ’60 si inceputul anilor ’70, desi Hollywood incearca sa se branseze la noile tendinte, rateaza. Era pur si simplu prea tarziu, iar Hollywood-ul ramanea mereu cu un pas in urma si surd in continuare la avangarda contra-culturii si miscarile sociale la moda (gay, feminism, drepturi civile). 

   Totusi cine avea sa salveze Hollywood-ul si cum? Va urma.