50 Cent investit mai mult decât 50 de cenți în producția „Gun”, filmul care îi are ca protagoniști pe Val Kilmer, 50 Cent, AnnaLynne McCord, Charles Malik Whitfield, Hassan Johnson și Lala Vasquez.
50 Cent alias Curtis Jackson a scris scenariul pentru filmul de sub 3 milioane de dolari în care este coproducător alături de Randall Emmett, de la compania lor de producție Cheetah Vision Films.
„Este una dintre cele mai mari realizări ale mele, evident. L-am scris, l-am produs și chiar joc în acest proiect. Așa că este interesant pentru mine”, spunea 50 Cent pentru „Press” într-un interviu oferit în timpul filmărilor din Detroit și Grand Rapids – același cartier în care obișnuia să umble cu gașca sa.
De altfel, el a ales Grand Rapids și datorită experienței precedente, când a filmat acolo „Caught in the Crossfire”.
„Mi-a plăcut că a fost liniște. Ultima dată când am fost aici, pentru «Crossfire», a fost foarte liniște. M-am simțit confortabil și am putut să mă concentrez asupra proiectului. În New York nu poți face asta, pentru că acolo sunt foarte mulți cei care îmi urmăresc activitatea și, chiar când sunt pe set, mă trezesc cu fani care vor să semnez o bucată de hârtie sau să fac o fotografie în mijlocul scenei. Și eu le spun: «Nu pot!», dar ei nu înțeleg asta“.
Intriga filmului se concentrează pe industria profitabilă a armelor de foc în contextul unei economii afectate de recesiune. „Inițial, când am scris textul, era o poveste cu conotație social, despre modul în care armele ajung de la punctul de producție la punctul de vânzare cu amănuntul și sunt cumpărate de cetățeni care respectă legea și cum cad în mâini greșite. Dar ceea ce a făcut-o interesantă și relevantă... a fost faptul că firme producătoare precum Smith & Wesson au crescut vânzările cu 125% în plină recesiune.“
Distribuția, care inițial era concentrată pe Val Kilmer și 50 Cent, a evoluat pentru a include numeroase alte personaje. Dar Jackson a apelat la o singură vedetă de la Hollywood pentru unul dintre rolurile principale.
„Am trecut testul Val Kilmer”, a spus 50 Cent zâmbind. „Când a citit scenariul, a spus: «Yo, e bun. Tu ai scris asta?» A fost surprins că am făcut-o eu“, a spus Jackson.
În cele din urmă, producția a inclus 10 locații de filmare și a avut pe afiș și nume precum Danny Trejo, AnnaLynne McCord, Christa Campbell, Charles Malik Whitfield, Hassan Johnson și Lala Vasquez.
Filmul „Regele armelor”/„Gun” (2010) este difuzat la Pro Cinema luni seară de la ora 22:15.