Christina Applegate, una dintre faimoasele blonde din showbizul american, se confruntă de câțiva ani cu o boală cruntă: scleroză multiplă. Cumplita maladie, care nu are leac, o face pe splendida actriță să aibă dificultăți locomotorii.
Solidari cu suferința sa, colegii săi de breaslă i-au făcut o primire emoționantă la gala Premiilor Emmy, unde a fost nominalizată pentru „Dead to Me”, dar a fost invitată să și prezinte câștigătoarea premiului pentru cea mai bună actriță în rol secundar, într-un serial de comedie.
Toți cei din sală s-au ridicat în picioare atunci când au văzut-o apărând pe scenă, la brațul gazdei serii, Anthony Anderson.„Vă mulțumesc foarte mult! O, Doamne! Mă faceți de rușine că vă ridicați în picioare. Unii dintre voi mă știți din «Familia Bundy». Nu trebuie să aplaudați de fiecare dată când fac ceva”, a spus ea, întâmpinată cu o altă rundă de aplauze. „O să plâng mai mult acum decât am făcut-o deja”. Apoi, i-a înmânat trofeul starului „The Bear”, Ayo Edebiri.
Îmbrăcată într-o rochie lungă din catifea burgund, Christina Applegate a fost însoțită la eveniment de fiica, Sadie Grace LeNoble, care îi seamănă leit și alături de care apare tot mai des în public, fiind și sprijinul său no. 1.