Cu o carieră începută de timpuriu pe platourile de filmare, actrița a ajuns să facă furori la cel mai redutabil festival de film european.
O știți încă din era „Abracadabra“, unde (se) juca cu alți copii de-a Ambramburica, furând meserie pe nesimțite de la actorul Marian Râle; apoi a devenit adolescenta Mimi Curcă din celebrul serial de comedie „La Bloc“, făcându-și debutul în lungmetraj în 2003, în filmul lui Andrei Blaier „Dulcea saună a morții“. Au mai urmat și „Ho Ho Ho 2“ (cu Ștefan Bănică jr.) și „Octav“ (cu Marcel Iureș și Victor Rebengiuc), dând adevărata lovitură cu „Mo“ – filmul regizat și produs de soțul său, Radu Dragomir.
Nu uităm, însă, nici de „Fete cu lipici“, „Îngerașii“, „State de România“ și „Moștenirea“, producții ale posturilor Pro TV și Acasă TV.
Acum, la 37 de ani, când e căsătorită și are doi copii,
Dana Rogoz se află în plină ascensiune profesională și e tot mai prezentă la festivalurile de film europene. Așa că nu ne mirăm că a ajuns și pe covorul roșu de la Cannes, acceptând o invitație din partea celor de la Campari, care au petrecerea tradițională anuală de pe Croazetă în timpul festivalului de film.
„O imensă bucurie să fiu invitată la Festivalul de Film de la Cannes, să pășesc pe covorul roșu la premiera filmului «Firebrand», să fiu înconjurată de atât de mulți artiști valoroși, de oameni cu care împărtășesc aceeași pasiune, aceeași iubire pentru cinema, și să reprezint România în calitate de brand ambassador Campari. E un vis ce trăiesc!“, a scris Dana Rogoz pe conturile sale de socializare alături de câteva instantanee cu ea într-o superbă rochie roșie Chotronette, care a transformat-o într-o adevărată vedetă a serii.
FOTO: pagina personală