marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Jurnalul unui iubitor de rom, filmul lui Johnny Depp cu fosta lui soție, Amber Heard

Filmul-discordie care i-a dat peste cap viața actorului vine în seara aceasta la Pro Cinema.

Jurnalul unui iubitor de rom, filmul lui Johnny Depp cu fosta lui soție, Amber Heard
Dacă nu era „Jurnalul unui iubitor de rom“/ „The Rum Diary“, multe lucruri ar fi rămas liniștite în viața lui Johnny Depp. Poate ar fi rămas alături de partenera sa de viață, actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, cu care trăia de 14 ani și cu care are doi copii. Ori poate nu s-ar fi căsătorit cu Amber Heard, pe care a cunoscut-o chiar atunci, în 2011, în timpul filmărilor pentru „The Rum Diary“, și nu ar fi avut un mariaj imposibil vreme de 15 luni, care i-a adus apoi defăimare, decădere și un proces care l-a târât prin instanțele internaționale până anul trecut, în 2022.
 
Cumva, acest film, cu beţii, îndrăgostiri, corupţie, bătăi şi tot ce poate însemna viaţa de ziarist în Porto Rico, la 20 şi ceva de ani, pare să se fi translat în viața lui Depp și a lui Amber Heard după încheierea filmărilor.

 
Producția îl are în centru atenției pe Paul Kemp (Johnny Depp), un ziarist cu aspiraţii de scriitor, pleacă din comodul New York pentru a se angaja la „The San Juan Star“, un ziar din Puerto Rico în prag de faliment. Foarte rapid, el adoptă ritmul de viaţă al localnicilor, alcătuit din ceva trândăvie şi mult rom. Angajat să scrie un articol elogios despre proiectul imobiliar al americanului Sanderson, Paul se trezeşte în faţa unei dileme: fie acceptă propunerea confortabilă, dar imorală, de-a se lăsa cumpărat, fie îşi asumă riscul de a denunţa combinaţiile murdare ale verosului om de afaceri.


 
Bazat pe romanul cu același nume a lui Hunter S. Thompson, filmul îi are în distribuție și pe Aaron Eckhart, Giovanni Ribisi, Michael Rispoli și Richard Jenkins.

 

 
Filmul „Jurnalul unui iubitor de rom“ este difuzat la Pro Cinema duminică de la ora 20:30 și, în reluare, de la 00:45.

Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

O nouă seară Agatha Christie, cu al său genial detectiv, Hercule Poirot - Moarte pe Nil

După un scenariu de Michael Gree și bazat pe romanul omonim din 1937 al celebrei scriitoare de romane polițiste, este o continuare a filmului Crimă în Orient Express (2017), a fost produs de Branagh, Ridley Scott, Judy Hofflund și Kevin J. Walsh.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies