I s-a făcut dreptate! Daniel Craig a fost onorat de Prințesa Anne cu decorația pe care a primit-o James Bond în film. Unica fiică a regretatei regine Elisabeta a II-a i-a făcut o invitație neașteptată actorului de-a veni la Castelul Windsor pentru a-și ridica decorația... din film. Anume, Ordinul Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe, pe care personajul său, agentul 007, o deține fictiv.
„Te așeptam...“, a scris contul oficial al Familiei Regale într-o postare pe Twitter, însoțită de o fotografie cu Prințesa Anne și Daniel Craig la momentul acordării înaltei distincții britanice. „Prințesa Regală îi înmânează lui Daniel Craig Ordinul Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe - aceeași distincție deținută de personajul său James Bond - ca recunoaștere a contribuției sale remarcabile în domeniul filmului și teatrului“, se mai spune în mesaj.
Cumva, am putea spune că acum s-a făcut dreptate. Căci Daniel Craig se identifică de ani buni cu personajul său, James Bond, iar Regina Elisabeta a II-a avea o oarecare simpatie pentru el. Doar a acceptat să apară lângă Daniel Craig într-un scurtmetraj plin de acțiune și umor chiar în anul Jubileului de Diamant, 2012.
Regina era prezentată timp ce se întâlnea cu agentul secret 007 şi urca alături de el la bordul unui elicopter. Apoi, doi cascadori profesionişti - dublurile celor doi - au sărit cu paraşuta şi au aterizat în interiorul stadionului, chiar înainte ca luminile reflectoarelor să se îndrepte spre adevărata regină a Marii Britanii, care a salutat spectatorii înainte de a se aşeza pe scaunul ei de la tribuna oficială. Înregistrarea a fost proiectată pe un ecran uriaş al Stadionului Olimpic din Londra, care era arhiplin, precum şi în faţa unui impresionant public de televiziune din lumea întreagă.