Se anunță schimbări majore pentru cel de-al șaselea film al francizei.
Procesul îndelungat avut de Johnny Depp cu fosta sa soție, Amber Head, care l-a acuzat pe actor de violență domestic, a avut consecințe inevitabile, chiar dacă actorul a ieșit în cele din urmă victorios.
Astfel că, deși se anunța că Disney ar putea reveni asupra deciziei de-a rupe contractul cu Depp, se pare că acum a decis să pună capăt colaborării cu actorul în mijlocul filmărilor pentru cel de-al șaselea film „Pirații din Caraibe”.

Acum, au început să circule zvonuri puternice potrivit cărora
Ayo Edebiri, actrița din „The Bear” și câștigătoarea recentă a unui Glob de Aur, a unui Emmy și a Critics Choice Awards, l-ar putea înlocui în noul film. Potrivit presei, actrița în vârstă de 28 de ani ar putea să o interpreteze pe Anne Bonny, o pirat curajoasă cu origini irlandeze.

Deocamdată, această informație nu a fost confirmată sau infirmată de Disney, așa că va trebui să așteptăm o versiune oficială. Dar, între timp, controversatul antreprenor Elon Musk, proprietarul companiei X, fostă Twitter, și-a exprimat nemulțumirea față de aceste zvonuri. Într-un mod foarte tranșant, el a scris într-un tweet: „Disney e nașpa”.