marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Gwyneth Paltrow revine pe ecran alături de Timothée Chalamet

După o absență de cinci ani din cinematografie, actrița va juca din nou într-un film.

Gwyneth Paltrow revine pe ecran alături de Timothée Chalamet
Gwyneth Paltrow va juca alături de Timothée Chalamet în „Marty Supreme”, primul ei rol în film după cinci ani. Actrița în vârstă de 51 de ani va apărea alături de starul din 'Dune', în vârstă de 28 de ani, în viitorul film al regizorului Josh Safdie, despre care se spune că va fi inspirat de povestea unui jucător profesionist de ping-pong.
 
Filmul - care este scris de Safdie și Ronald Bronstein - este produs de A24 și marchează prima apariție pe marele ecran a lui Paltrow de la „Avengers Endgame” din 2019, în care a interpretat-o pe Pepper Potts, partenera lui Tony Stark, interpretat de Robert Downey Jr.



 

 
Deși i-a plăcut să joace personajul - care a apărut în Marvel Cinematic Universe (MCU) timp de 11 ani după introducerea sa în „Iron Man”' din 2008 – Paltrow a recunoscut anterior că a terminat cu franciza supereroilor. „Cred că sunt un pic cam bătrână să port un costum... Mă simt foarte norocoasă că am făcut-o, pentru că m-au convins să o fac. Eram prietenă cu Jon Favreau, regizorul lui „Iron Man”. A fost o experiență minunată să fac primul film «Iron Man» și apoi să văd cât de important a devenit pentru fani”, a declarat ea pentru revista „Harper's Bazaar”.
 
În ciuda carierei sale lungi și de succes, câștigătoarea premiului Oscar pentru „Shakespeare in Love”, care s-a dedicat dezvoltării brandului său de lifestyle, Goop, a insistat că zilele sale ca actriță la Hollywood s-au cam încheiat. Literalmente, nu voi mai avea niciodată chef de actorie. Actoria m-a consumat... Am ajuns într-un punct în care chiar și lucrurile mărunte, cum ar fi să stau în dubă pentru a merge la platou, să-mi retușez machiajul și toate celelalte, mă făceau să mă simt inconfortabil. Nu știu dacă pot face față”, a spus ea.



 

 
Actrița a explicat că a ajuns la această revelație pe platoul de filmare al peliculei „Proof”, în 2005, când era însărcinată cu fiica ei, Apple, acum în vârstă de 20 de ani, pe care o are cu fostul soț Chris Martin. „În ultimul film în care am jucat eram însărcinată cu fiica mea. Era «Proof», o adaptare a unei piese pe care am jucat-o la Londra, și mi-am spus: «M-am săturat.Nu mai pot face asta.Aveam grețuri matinale și eram pe moarte, iar eu aveam monologurile astea de cinci pagini. Așa că atunci când am născut, am știut că voi lua o pauză. Și nu am mai jucat niciodată în nimic”, a explicat ea motivele ieșirii ei de pe firmament.
 
FOTO: Instagram, Profimedia

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies