marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Aventuri in sala de cinema

Nebuni, pensionari, imbranceli, lacrimi si pipaieli – toate inghesuite intr-o sala de cinematograf.
 

Aventuri in sala de cinema

articole relationate

Pariuri cinematografice pentru 2011

Pariuri cinematografice pentru 2011 

Urasc trailerele*!

Urasc trailerele*!

Urasc trailerele*!

Urasc trailerele*!

Pirateria, bat-o vina!

Pirateria, bat-o vina!

Studio e unul din cinematografele vechi, de bulevard, din centrul Bucurestiului. O singura sala cu balcon, micuta, inghesuita chiar si dupa renovare, situata la doi pasi de piata Romana. E fix opusul unui multiplex. Nu gasesti popcorn, au doar un tonomat de ceai si cafea care functioneaza numai daca are el chef. Doamna de la casa e in varsta, se misca incet, zambeste rar spre deloc si nu foloseste niciodata un sistem computerizat. De cele mai multe ori nu-ti da locuri, iar in sala te asezi unde vrei fiindca e rareori plin. Aici nu aterizeaza blockbusterele, ci mai degraba filme romanesti, europene sau titluri de festival.

Pentru mine Studio e un loc inegalabil. E Cinema Paradiso-ul meu, uneori gradina zoologica umana, alteori cutiuta cu amintiri. E locul unde se poate intampla sa ploua din tavan in timpul unei vizionari. Si cand un spectator o anunta politicos pe femeia de serviciu, aceasta aduce nonsalant o galeata pe care o potriveste cu cateva manevre demne de un soldat american. Dupa care toata sala se poate bucura plenar de zgomotul picaturii lovind fundul galetii. Iar zgomotul capata noi si noi sonoritati pe masura ce nivelul apei se ridica...

E locul in care poti, daca mergi tarziu la cinema, sa auzi pe langa coloana sonora a filmului pe care il urmaresti si ceva ritmuri balcanice. Cinematograful are drept vecin un club intitulat inspirat: Bio Bio la manele. Ce ironie caragialeasca: langa cinematograful elitist un club de manele!

La Studio, cand eram prin clasa a saptea, am trecut direct la second base (da, se poate sari peste first base!) la prima intalnire cu o fata. Era bine dotata si nu, nu ii platisem nici macar biletul! Tot la Studio m-am trezit odata cu usa de la intrare ferecata. Fara niciun mesaj, fara nicio scuza, fara nicio explicatie. Am plecat cum am venit si am incercat la vecinii de bulevard de la Scala unde la ora aia am dat peste un concert religios al penticostalilor. Cool!

La vizionarea de la La Vie en Rose de la Studio m-am nimerit cu prietena mea intr-o mare de pensionari. Era al doilea spectacol al zilei si toti batraneii venisera sa vada cu reducere filmul despre viata lui Edith Piaf. Langa noi, la patru ace, un mos si o baba se tineau de mana. Romantism la varsta a treia. N-am rezistat si am glumit sec: oare cati mai misca la finalul peliculei? In timpul vizionarii, am simtit in permanenta mirosul vechi din camera bunicii, acelasi iz de apa de colonie amestecata cu naftalina, iar la final cei doi octogenari de langa noi aveau lacrimi in ochi. M-am dat batut.

Azi la Studio, daca mergeti in weekend dimineata, puteti sa intalniti un personaj special. L-am botezat Nebunu’. Vine mereu cu nevasta-sa si se aseaza, aviz amatorilor, pe unul din locurile de langa intrare, fix la marginea randului. Nici nu incepe bine filmul si el se porneste sa recite tot felul de vrute si nevrute despre viata si film. Nevasta-sa ia metraj, iar restul spectatorilor incep sa vocifereze. Sunt unii care il stiu. Iar ai venit, domne’, sa ne strici filmul? Totusi, din respect pentru Nebunu’, niciodata nu l-au dat afara. Altii n-au fost la fel de norocosi. La o vizionare la The Bad Lieutenant niste tineri plictisiti care flecareau intr-o doara au fost evacuati cu forta de un grup de spectatori vigilenti de varsta matura. I-au ridicat din vorbe si i-au imbrancit la propriu pana la iesire. Evident ma uitam la ei si nu la film. Usa s-a mai deschis o fractiune de secunda cat unul din tineri sa urle din toti rarunchii: Heil Hitler!!! Si am concluzionat: Studio e Bastia-ul salilor de cinema de la noi. Traiasca Studio!
 



Modifică setările cookies